Timidă şi nesigură – aşa aş putea spune că eram înainte. Am învăţat însă, într-un timp destul de scurt (după o singură lună lucrată în videochat, la Lucky Studio Iaşi) că nu aveam nici un motiv pentru a fi aşa.
Căutam şi eu, ca şi alte fete cu care am devenit în cele din urmă colege, un job care să mă ajute să îmi permit mai mult. Cu teama de a nu fi respinsă pentru că nu am experienţă am mers la un interviu la Lucky Studio. Pentru cele ce nu ştiu, este un studio de videochat din Iaşi, cel mai bun din Moldova şi din ţară.
Spun condiţii premium pentru că e chiar așa! Chiar dacă nu am mai lucrat în videochat, am aflat de la colegele mele că ceea ce oferă Lucky Studio Iaşi nu se mai găseşte la niciun alt studio de videochat. Aici sunt apreciată şi complimentată zi de zi – de asta spun că într-o lună lucrată la Lucky Studio Iaşi mi-a crescut încrederea în mine şi am scăpat de nesiguranţă. Am mai semnat două contracte, unul pentru trei luni şi unul pe şase luni care aproape se încheie. La următorul fac un pas mai mare: semnez pentru un an sau chiar doi!
Condiţiile în care lucrez la Lucky Studio mă fac să merg de fiecare dată cu plăcere la jobul meu de model de videochat. Sunt liberă să îmi aleg singură programul şi nu îmi impune nimeni nimic. Cum ştiu să îmi atrag admiratorii online pentru a-mi mări câştigurile ţine doar de mine, desigur ascult şi sfaturile colegelor şi trainerelor. Uitam să vă spun că toată echipa Lucky Studio e compusă din fete şi femei – asta pentru a fi sigure că nu ne stânjeneşte prezenţa vreunui bărbat în studio.
Să revin totuşi la condiţiile din acest studio de videochat ieșean. Mi se pare super ok că nu mai trebuie să dau bani pe transport. Şoferiţele şi maşinile Lucky Studio mă duc şi mă aduc la studio şi înapoi acasă. Nu mai am grija machiajului şi a înfrumuseţării când vin la o tură de muncă: se ocupă de mine specialistele în make-up şi hair-style – serviciile acestea sunt bonus la angajare! Lucrez singură într-o cameră – şi dacă aţi vedea cum arată camerele nu aţi vrea să mai plecaţi de acolo: decorate luxos, fiecare într-un stil diferit, arată mai bine decât în revistele de specialitate în amenajări.
Condiţii premium mai înseamnă la Lucky Studio şi siguranţă financiară – sunt plătită la zi, pentru că vreau să am tot timpul bani în buzunar. De altfel, orice model de videochat care lucrează la Lucky Studio poate încasa banii zilnic. Bonusuri, plată peste aşteptări şi întotdeauna la timp, condiţii de top – toate acestea mă fac să nu regret nici o secundă că m-am angajat la studioul de videochat Lucky Studio din Iaşi.