Au trecut ani de zile de când nu m-am mai simţit atât de bine cum mă simt cu Lucky Studio. Este studioul de videochat care a readus magia în viaţa mea. Se află în Iaşi şi este cel mai bun, atât de acolo, cât şi din ţară. Nu o spun doar eu, o spun şi statisticile.
Fiecare zi este precum o defilare pe podium, de unde toţi privitorii mă admiră. Sunt vedeta fiecărei zile care trece, iar frumuseţea pe care o simt în interiorul meu o datorez lui Lucky Studio. Sunt model de videochat la acest studio de câţiva ani buni, însă niciodată nu am ajuns să mă plictisesc. Trecerea anilor împreună cu Lucky Studio nu a fost o risipire de timp, ci un câştig permanent.
Evoluţia Lucky Studio a fost înfloritoare, venind mereu cu câte o noutate care a uimit. Cele 25 de camere din studio sunt dotate cu aer condiţionat şi sistem de răcire/încălzire, obiecte decorative şi oglinzi uriaşe. De asemenea, mobilierul de lux este format din canapele din piele naturală şi saltele ortopedice marca Prestige.
Sunt peste 120 de modele care se bucură de acest confort, cât şi de alte beneficii. Eu nu am crezut la început că există un loc atât de perfect până nu am văzut cu ochii mei. Câştigurile uriaşe au fost primele care mi-au făcut cu ochiul. Ştiam că se oferă bonusuri mari de angajare, aşa că am ales un contract cât mai mare. La un contract pe o durată de 2 ani, am primit 6.250 de lei în portofel şi 20.280 de lei sub formă de servicii.
Ce am primit eu din acei bani? Păi, pot face o întreagă listă, dar o să mă rezum la câteva propoziţii. Pentru a nu mai fi nevoită să cheltui pe schimbări de look, Lucky Studio mi-a oferit 4 şedinţe de hair&beauty odată la fiecare 6 luni. Pentru a menţine interesul partenerilor de conversaţie, era nevoie de câte o schimbare. De altfel, nici machiajul nu mai era problema mea, căci am primit make-up în fiecare zi, timp de 2 ani. Pentru a mă promova, am beneficiat şi de 6 şedinţe foto realizate cât mai profesional. Aşa, am fost pusă în valoare.
Neavând posibilitatea de a învăţa o limbă străină aşa cum trebuia, Lucky Studio mi-a pus la dispoziţie lecţii gratuite. Cu o doamnă profesoară, am învăţat limba engleză şi franceză la un nivel ridicat. Devenind tot mai bună, câştigurile mele se rezumau la câte 400 de lei pe zi după doar o lună.
La un program flexibil, am putut alege zilele şi orele de muncă. La fel şi modul în care să muncesc: profilul adult sau non-adult. Puteam să le încerc pe amândouă şi să aleg care îmi place. Dacă nu îmi plăcea niciunul, puteam renunţa în orice clipă. Dar mi-a plăcut foarte mult viaţa la Lucky Studio. Cu totul legal, confort, bani mulţi, atmosferă călduroasă şi libertate, cui nu i-ar plăcea?