Eu sunt Charlotte, am 23 de ani şi sunt studentă în Iaşi. Deşi sunt studentă la Medicină, iar durata anilor de studiu este de 6 ani de zile, abia în anul al treilea am decis că trebuie să îmi găsesc un job. Îmi era jenă să mai stau pe banii părinţilor mei, să aştept să îmi trimită ei un pachet sau câţiva lei să îmi cumpăr ceea ce aveam nevoie. Mereu mi-a plăcut să fiu independentă. Din păcate, am înţeles că în momentul în care urmezi o facultate de medicină trebuie să te concentrezi doar pe ea.
Am căutat un job cât de cât stabil şi flexibil. Nu ştiam ce trebuie să fac pentru a găsi un astfel de loc de muncă şi ştiam că va fi destul de greu. Unde să găsesc un loc de muncă bine plătit şi cu program flexibil? Credeam că e imposibil să obţin acest lucru.
În realitate, nu a fost deloc greu. Am aflat de Lucky Studio. Lucky Studio este un studio de videochat din Iaşi despre care a auzit, probabil, toată lumea. Ştiam multe despre acest studio, dar nu era nimic clar sau cert. Am decis să dau un telefon.
Aveam emoţii înainte să sun şi mă speria gândul că tipa cu care vorbesc şi-ar putea face o părere greşită despre mine. De fapt, îmi era groaznic de teamă să nu fiu judecată. Mi-a răspuns o domnişoară foarte amabilă şi drăguţă, pe care o chema Claudia şi care m-a invitat la un interviu. Nu ştiam dacă îmi doresc cu adevărat să fiu model de videochat, dar voiam să aflu măcar ce se întâmplă acolo: care sunt avantajele, dezavantajele, costuri, premii, bonusuri, etc..
Am mers la o discuţie foarte relaxată cu domnişoara respectivă. M-a întrebat câteva lucruri despre mine şi după ce am început să discutăm, totul a evoluat normal. Am fost sinceră şi i-am spus că îmi este teamă că oamenii m-ar putea judeca.
În timpul discuţiei, Claudia m-a întrebat cu ce mă ocup. I-am povestit că sunt studentă la Medicină, că taxele sunt mari şi că aş avea mare nevoie de un venit suplimentar. De asemenea, în timpul interviului, domnişoara respectivă îmi spunea că totul este legal şi am şi carte de muncă cu jobul de „operator calculator”, fapt ce nu mi-ar fi dăunat la imaginea mea de viitor medic.
Claudia mi-a recomandat să folosesc un pseudonim dacă asta îmi doresc. Toate modelele de videochat făceau acest lucru. Zis şi făcut. Acesta este motivul pentru care toată lumea din studio mă cunoaşte sub numele de Charlotte (un nume pe care mi l-aş fi dorit).