Tragica poveste a societăţii noastre este că nu toţi oamenii au şansa la viaţa pe care şi-o doresc. Nu toţi au oportunităţi. Cu Lucky Studio am aflat viaţa aşa cum mi-o doream. Acesta a fost votat cel mai bun studio din Iaşi şi din ţară, iar eu pot confirma asta! Sunt unul din cele peste 120 de modele de aici şi pot garanta asta!
Pe mine Lucky Studio m-a făcut să mă simt ca un model demn de prima pagină. Şi nu am avut nevoie de multe. Ştiam engleza la un nivel mediu, dar Lucky Studio mi-a oferit lecţii de engleză şi franceză gratuite.
Eram o fată simplă, mai pe scurt. Dar transformarea mea a fost mirifică. Numai şedinţe de make-up în fiecare zi, şedinţe foto, coafură, manichiură, pedichiură. Toate pentru frumuseţea mea şi pentru a bucura ochii admiratorilor mei. Ei sunt cei care au fost răsfăţaţi cu toată splendoarea mea. Câtă eleganţă în a fi un model!
Recent mutată în Iaşi, situaţia cu cazarea era puţin mai dificilă. Dar asta nu a fost o problemă pentru Lucky Studio. M-au ajutat oferindu-mi o cazare gratuită, şi nu oriunde. În luxoasa lor vilă. Aşadar, este perfect pentru studentele care se împart între muncă şi studii şi stau prost cu banii. Pe scurt, eu nu îmi făceam griji de nimic, decât de frumuseţea mea.
Transportul fiind oferit de Lucky Studio, eram dusă la studio şi apoi acasă. Siguranţa pe primul loc. Tot ce trebuia să fac eu era să strălucesc precum o stea de pe cer.
Înconjurată de femei, nu mă simţeam niciodată inferioară. Era precum un rai al nostru, al feminităţii. Frumuseţea se simţea în jur, precum şi parfumul dulce pe care îl purta fiecare model. Cu Lucky Studio este foarte important să fim mereu aranjate şi atractive. De aceea mă simţeam ca o vedetă.
În scurt timp au apărut şi primele semne ale muncii răsplătite. În primele zile făceam câte 380-400 de lei. După ce am ascultat trainerii şi m-am perfecţionat, am ajuns la 700 de lei pe zi! Am economisit în câteva luni aproximativ 3000 de euro, cu care mi-am cumpărat o maşină. Deşi nu o folosesc prea des, mă simt mândră de mine că am putut să îmi iau maşina mea. Asta pentru început, deoarece ţintesc spre ceva mai măreţ: o maşină luxoasă, personalizată doar pentru mine, pe care o voi obţine în 6 luni de muncă la Lucky Studio. Numai aici sunt premiată pentru adevărata mea valoare.