Nu degeaba se spune că în Iaşi ai şanse de lucru şi că studioul de videochat Lucky Studio este studioul fetelor norocoase din zonă şi din toată ţară. Eu sunt una dintre fetele norocoase de la Lucky Studio şi mărturisesc că lucrul ca model de videochat aici m-a schimbat total şi a constituit o experienţă inedită de viaţă. Nu pot spune că am foarte multă experienţă de muncă în afara orelor lucrate ca model la studio, însă ce am învăţat aici şi cum m-am simţit aici nu pot asemui cu nimic altceva.
Îmi place să fiu model şi să fiu în centrul atenţiei mereu. Nu există zi în care să nu fiu lăudată, măgulită şi complimentată, pentru că prietenii mei din mediul virtual ştiu exact ceea ce îmi place şi ceea ce vreau să aud de la ei în fiecare zi. La fel, în aceeaşi idee, şi eu ştiu ce le place să vadă şi să audă de la mine, aşadar povestim câte în lună şi în stele şi ne mai delectăm din când în când cu mici plăceri nevinovate. Uneori, parcă abia aştept să mă întorc la muncă şi să mai conversez puţin cu amicii mei străini, americani, francezi sau australieni.
Îmi place atât de mult să socializez, având în vedere că şi înainte de a lucra în videochat am lucrat într-un call center şi lucram tot cu oamenii şi tot în limbi străine. Totuşi, faţă de banii câştigaţi la call center o zi întreagă istovitoare de 9 ore de lucru, pot zice că a fi model timp de 8 ore pe zi la Lucky Studio Iaşi, este o adevărată plăcere. Aici nu vezi pe nimeni supărat, nu te ceartă nimeni, nu se plânge nimeni de unele lucruri tehnice pe care trebuie să le rezolvi tu şi nici nu trebuie să îţi faci nervi.
Încă nişte lucruri care merită a fi spuse despre Lucky Studio se referă la faptul că mediul în care lucrezi este cât se poate de plăcut. Dispui de propria cameră personalizată şi decorată după ultima modă a interioarelor, nu te deranjează nimeni, poţi lua pauză atunci când îţi doreşti şi ai nişte colege care te pot ajuta în caz de nevoie. Nu există bărbaţi băgăcioşi care să te judece, de care să te fereşti sau să te deranjeze atunci când îţi faci treaba. Totul este mai mult decât ok şi Lucky Studio Iaşi îţi garantează acest lucru. Încearcă şi tu experienţa Lucky Studio!